Fracturile sunt definite ca intreruperi ale continuitatii osoase la un anumit nivel fiind rezultatul actiunii directe sau indirecte a unei forte traumatice.

Fractura se poate produce pe un os structural normal sau pe un os fragilizat de o suferinta existenta, osteoporoza fiind incriminata cel mai frecvent.

 Principalul simptom al unei fracturi este durerea locala si poate fi insotita de impotenta functionala a segmentului interesat, de deformarea regiunii in unele situatii si de echimoze, adica invinetirea tegumentului la nivelul zonei de fractura.

Diagnosticul de certitudine se pune pe baza elementelor clinic amintite completate de un examen radiologic.

Complicatiile care pot aparea in urma unei fracturi sunt:

Imediate:

• Leziuni tegumentare cu sau fara deschiderea focarului de fractura
• Fracturi cu interesare articulara
• Tumefiere articulara data de prezenta sangelui sau a lichidului acumulat in exces la nivel articular
• Interpunerea de parti moi (muschi, vase, nervi) intre suprafetele fracturate
• Leziuni vasculare sau nervoase
• Asocierea luxatiilor
• Fractura deschisa

Pe termen lung:

• Consolidare vicioasa
• Intarziere in consolidare
• Pseudartroza
• Osteoporoza de imobilizare
• Redori articulare
• Infectii osoase
• Artroza (degenerarea) articulatiilor invecinate

In cazul varstnicilor, fracturile reprezinta una din principalele cauze de mortalitate dau morbiditate ducand frecvent la imobilizari prelungite, sindrom de deconditionare, atrofii musculare, infectii respiratorii, escare si complicatii septice

Tratamentul fracturilor poate fi ortopedic sau chirurgical in functie de tipul fracturii si presupune imobilizare in aparat gipsat a segmentului interest, respectiv fixarea focarului de fractura intraoperator cu materiale de osteosinteza.

Tratamentul de recuperare este la fel de important ca cel ortopedico-chirurgical si trebuie initiat la scurt timp dupa imobilizarea focarului de fractura. Reluarea functionalitatii normale a segmentului de membru dupa o fractura depinde in primul rand de timpul de imobilizare in aparat gipsat si de momentul reluarii  mobilizarii articluare, imobilizarile prelungite (peste 6 saptamani) ducand la rigiditati articulare care uneori pot deveni ireversibile.

Tratamentul de recuperare urmareste mentinerea sau cresterea tonusului muscular, mentinerea si/sau imbunatatirea mobilitatii articulare si reluarea functionalitatii complete a membrului sau segmentului interesat.

Un tratament de recuperare eficient asigura reluarea completa a mobilitatii articulare, previne redorile articulare, atrofiile musculare, osteoporoza de imobilizare si complicatiile pe termen lung, in deosebi la persoanele varstnice.