Text Resize

-A +A
 
 

Poveste cu final fericit

 

"Mama, o persoana care nu a avut niciodata vreo problema de sanatate, in cei 40 de ani de munca, nu a avut nici macar un concediu medical, a ajuns intr-o situatie din care nu se credea ca va mai iesi vreodata. In vara anului trecut, in urma unui control medical, mamei i s-a pus un diagnostic de rabdomioliza, cauza necunoscuta.

Din acel moment, vreme de jumatate de an, totul a devenit un cosmar, atat pentru mama cat pentru mine si tatal meu. Dupa mai bine de doua luni petrecute in spitale din tara, unde nu i s-a mai dat mamei niciun fel de sanse de recuperare, am luat hotararea de a veni in Cluj, iar Clinica Polaris Medical mi s-a parut locul cel mai potrivit in care mama ar mai putea primi o sansa. Nu puteam accepta faptul ca, la varsta de 57 de ani, sa nu se poata face nimic pentru ea. In momentul internarii, mama era intr-o starea extrem de grava, era imobilizata la pat, nu putea tine in mana nici macar un pahar cu apa, avea dificultati in deglutitie, nu mai putea inghiti aproape nimic, nu stia unde este, de ce este acolo, iar cel mai inspaimantator era faptul ca nu mai recunostea persoane din viata ei. A fost un moment in care nu m-a recunoscut nici macar pe mine.

Datorita intregii echipe de la Clinica Polaris ne-am putut intoarce astazi, ca si vizitatori, cu mama mergand pe propriile picioare.

Doresc sa va multumesc pentru amabilitatea de care ati dat dovada privind solicitarea mea. Ne-am bucurat extrem de mult, ca acum, dupa mai bine de 6 luni de la externarea mamei, sa ne reintoarcem la clinica pentru a revedea intreg personalul care s-a ocupat de mama in cele aproape trei luni cat a fost internata. De asemenea, doresc sa-i multumesc foarte mult domnului director Mihai Casu pentru tot sprijinul acordat privind acceptarea si internarea mamei in clinica. Multumesc, de asemenea, intregii echipe de medici care s-a ocupat de mama: doamnei doctor Ileana Hica, doamnei doctor Rodica Bumbuc, domnului doctor Bogdan Neacsu, celorlalti medici precum si tuturor asistentelor, kinetoterapeutilor care, impreuna, au contribuit la recuperarea mamei.

Pe viitor doresc mult succes intregii echipe!"

Danila Jianu

 
 

Oameni dedicati, dispusi sa ofere tot

"Spitalul Polaris este locul unde am primit suport pentru competiţia la care voi participa în curând. Aici am fost întâmpinat de oameni dedicaţi, dispuşi să ofere tot ajutorul de care ar avea cineva nevoie când merge la un spital de recuperare. Am găsit un mediu care nu m-a facut să mă simt ca într-un spital, ci ca într-un spaţiu foarte confortabil. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost atenţia la detalii, spaţiile generoase şi saloanele luminoase"

 

Tibi Useriu

 
 

Potentialul de a stabili un nou standard

 

"Spitalul de Recuperare Polaris are potentialul de a stabili un nou standard de ingrijire medicala in Transilvania, in Romania si in Europa de Est. Am fost impresionat de motivatia extraordinara a personalului intalnit de a oferi servicii de cea mai buna calitate si de a crea un mediu colegial. Pe langa servicii medicale moderne, spitalul ofera numeroase oportunitati pentru proiecte de cercetare pe diverse subiecte, de la psihologie organizationala la folosirea tehnologiei informationale pentru imbunatatirea tratamentului. Felicitari echipei spitalului!"

Cu respect, Dr. Florin Oprescu (Senior Lecturer in Public Health)

Dr. Florin Oprescu

 
 

In primul rand m-a recuperat psihic

"Imediat dupa ce a inceput constructia centrului de tratament de recuperare Polaris Medical mi-a filat o lampa - aceasta ar fi sansa mea. Locuind in apropiere, auzeam tot felul de povesti despre dotari, conditii si bineinteles, profesionalism. Stiam ca investitiile au fost foarte mari, deci preturile pentru tratament erau destul de ridicate pentru pensia mea de boala dar - sansa - din luna decembrie au inceput negocieri cu CAS, o oportunitate de care am beneficiat probabil printre primii pacienti. Dupa un consult riguros al medicilor (Dr. Emanuel Chetan - neurologie, Dr. Lapusan Emanuela - cardiologie), specialista in reabilitare - doamna doctor Anda Neacsu a conceput planul de recuperare si procedurile pe care le pot face, decontate de CAS.

Dupa 10 sedinte umblu singur in bazin alaturi de miss Alexandra, coordonatoarea, ceea ce nu am mai facut de 5 ani, parafina cu dna Ioana, careia ii urez pe aceasta cale sanatate si nastere usoara, kineto cu Alin si masaj cu Claudiu.

Multumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat si au facut posibila recuperarea mea partiala. Aceasta experienta m-a facut in primul rand sa imi recapat increderea in oameni, in acelasi timp si in mine. Sper ca pe viitor sa repet aceasta experienta, care in primul rand m-a recuperat psihic, de obicei din spital ajungeam acasa cu nervii la pamant. Am putut comunica cu medicii si coordonatorii sa ajungem la un punct comun; mai bine decat pacientul nu stie nimeni ce-l doare. Ma bucur ca am fost ascultat, am reusit impreuna. Sa va dea Dumnezeu sanatate, fericire si impliniri, va multumesc din suflet tuturor atat eu cat si familia mea."

 

Nicolae Nastase

 
 

Un model nu doar pentru Romania

 

"Am avut oportunitatea de a vizita Spitalul Polaris, si de a beneficia de un tur al tuturor facilitatilor, de a conversa cu Dr. Casu si Dr. Coman. Spitalul s-a deschis cu cateva luni in urma si este un model pentru facilitatile de Reabilitare - un model nu doar pentru Romania, ci pentru oricare alta tara. Din aceasta vizita am ramas si cu o apreciere profunda pentru angajamentul intregului staf in oferirea serviciilor medicale la cele mai inalte standarde. Am intampinat deschiderea Dr. Casu si a Dr. Coman pentru a explora oportunitati colaborative de cercetare si dorinta lor de a gazdui interni, acesta fiind un pas pentru imbunatatirea geriatriei si gerontologiei in Romania"

Stephen J Cutler, Emeritus Professor of Scientology, Distinguished University Professor of Gerontology, University of Vermont

Stephen J. Cutler

 
 

Este un spital impresionant

"Mergand de la Cluj spre Zalau, pe soseaua E81, in Suceag se face la stanga un drum de munte care urca usor prntr-o livada, cam 150m, unde apare cladirea impunatoare a Spitalului de Recuparare Polaris.

Acum este iarna (fara zapada) si deci culorile sunt estompate. Dar dealurile domoale care urca chiar de la bordura spitalului si aleile care-l inconjoara, te fac sa te gandesti la bucuria de a fi aici la primavara. In fata spitalului este o parcare pentru zeci de masini iar intrarea spitalului este marcata de o poarta cu deschidere automata care te duce intr-un hol larg cu fotolii si mese pline de flori si ziare. Indreapta este o receptie la care se ofera imbracaminte de protectie impotriva bacteriilor exterioare, iar in stanga este o sala de mese de o curatenie exemplara.

Nu este access liber din holul spitatlului la camerele de la etaj. Pentru amerge la saloanelede la etaj, unde sunt cazati bolnavii, trebuie sa primesti of cheie electronica de la receptie cu care se pot deschide usile lifturilor si ale scarilor interioare. Saloanele sunt dotate cu cea mai avansata technologie care asigura odihna activa a locuitorilor lor: televizor, radio, butoane prin care se pot chema ajutoare la nevoie, baie larga cu dus, dulapuri si fotolii pentru vizitatorii locuitorilor. Este un spital impresionant prin pozitie si dotare dar mai ales si prin personalul care-l deserveste si prin regulile de comportare interna pe care le impune.

Este deci un loc de recuperare care poate fi ravnit de orice pacient din lume. M-as astepta sa fie curand ocupat la intreaga capacitate. Preturile sunt extrem de convenabile iar ingrijirea de care se bucura pacientii este la cel mai ridicat nivel. Cred ca orice cetatean American s-ar bucura sa-si petreaca recuperarea aici. Si data fiind dotarea, pozitia, si serviciul pe care-l ofera ma minunez cum de nu au dat deja navala strainii. Probabil ca date fiind veniturile modeste ale Romanilor, putini pot sa-si permita un sejur in acest spital (Hotel?).

Asa s-ar putea explica ca sunt inca locuri. Dar cu siguranta ca nu va trece mult pana cand noul guvern al Romanilor va realiza ca una dintre cele mai asteptate reforme este imbunatatirea situatiei medicale a populatiei si deci va veni cu sprijinul asteptat, facand astfel aceasta bijuterie medicala accesibila oricarui cetatean Roman."

Teodor Rus, Emeritus Professor the University of Iowa

 

Teodor Rus